Așteptându-l azi pe Domnul dr. Loghin

Marțea trecută, dar fix marțea trecută am găsit un SMS de la domnia sa. L-am sunat, mi-a răspuns o voce jovială care mi-a povestit că s-a externat din spital după o urgență cardiologică, fusese o perioadă semnificativă internat și că acum e foarte bine, dacă pot sa îl îndrum spre un coleg din București, mare maestru în arta de a face inimi noi.

Miercuri mi-a trimis CD-ul, am reușit să îl trimit și sa îl și vadă specialistul, joi am obținut programarea pentru marți 12.05.2020. Se anunța o intervenție laborioasă în doua etape, o încercare de a îmbunătăți o inimă ce mai trecuse în trecut o probă de foc! Sâmbătă a simțit nevoia să mai vorbim, să ne vedem înainte de a pleca. „Mă simt excelent, parcă nu am nimic, vreau să te văd, am nevoie să vorbim, știu ca e din scurt, sunt marți programat”.

I-am rezervat luni la 14.00, adică azi, cât timp voia, un coleg, un medic ce îmi tratase mama, un medic  pe care îl mai consultasem cu ani în urmă, ce apoi îmi încredințase spre consult și alți  membri ai familiei, un Domn al cărei fiică mi-a fost studentă, una din cele mai bune din activitatea mea didactică.

Îi pusesem de o parte o îmbrățișare și multe încurajări, speranțe și îl așteptam cu ecograful pornit.Scriam și semnam niște hârtii și mă găndeam la dânsul. Sentimentul că ai pe pat un coleg medic e unul care te face să vezi altfel viața, l-am trăit și îl percep mereu altfel. La ora 13.30 se aprinde ecranul telefonului ce era pe silențios, un număr necunoscut… Am răspuns. M-a anunțat ca omul care se credea de neinvins și pe care îl așteptăm, nu va mai veni!

Așa e viața noastră a tuturor, o adiere, o tresărire de-o clipă a anilor ce au fost și care nu știi dacă vor veni!
Acest crâmpei de viață mă va urmări mereu. Și iată, se demonstrează încă și încă odată că merită să te bucuri de viață la maxim, clipă de clipă, pentru că moartea poate veni oricând!

Rămas bun domnule doctor, drum lin, aveți grijă acolo sus de vertijurile îngerilor, de ciocanul, nicovala și scarița din urechile celor ce păzesc poarta Raiului, bateți acolo tare și veți vedea că nervii acustico-vestibulari sunt întregi!

Dumnezeu să îl odihnească și să îl aibe în pază!

Doamne, nu vreau să fiu un număr! In memoriam doctor Valeriu Neagoe

” Nu am moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii”.

Răpus de un virus mic, un OM mare a trecut în neființă, intubat, izolat, fără a putea fi mângâiat și alinat de soție sau copil. Devine astfel pentru marea majoritate a oamenilor un număr, o comunicare, câteva rânduri dintr-un destin asumat să facă bine oamenilor.

Medic internist cu vastă experiență, a muncit și suferit într-un sistem pe care l-a slujit cu credință până în ultima clipă.

A fost un om blând, modest, un doctor de echipă, gata oricând să ajute și care și-a trăit destinul în epoci diferite, luând ca punct de reper anul 1989.

Înaite de a-i judeca deciziile, pentru că sunt convins că vulturii stau la pândă, luați aminte pilda celui Înviat a treia zi după scripturi, zi în care a plecat și doctorul Valeriu Neagoe:
„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra”.

Dumnezeu sa îl ierte și să îl odihnească!

SĂ AVEM ÎNCREDERE???

1. Cum să avem încredere când atâția ani ați promis spitale regionale, ba chiar unul metropolitan, investiții majore și nici măcar pe cele vechi nu le-ați văruit? Prin manipulare, camere de luat vederi în ochi ați întors o societate întreagă împotriva noastră, din șpăgari, nenorociți, criminali, proști nu ne-ați scos-pentru 5% cozi de topor un întreg sistem era stigmatizat. Acum, când avioanele nu mai zboară în țări străine, brusc ați întors foaia…

2. Să ne amintim de Colectiv, când pacienții „sunt tratați ca în Germania, avem de toate”, iar ei, săracii erau infectați cu toți germenii de spital posibili, toți apoi ridicând din umeri?

3. Să ne amintim recent, cum cu boala la ușă va jucați de-a guvernele, de-a alegerile anticipate, „vreau guvernul meu”? Care a fost” beneficiul” cheltuirii a 50 de milioane de euro pentru cele două referendumuri pentru familie și pentru justiție? De ce nu ați pus un ban de-o parte, de ce nu ați prevăzut ca numeroasele agenții de exemplu vor deveni pietre de moară pentru un buget care trăiește din împrumuturi. Apropo, veți găsi bani ieftini?Veți putea plăti integral salariile? Așa a spus ministrul care a scris demisia pe Facebook, fără sa dea ochii cu o cameră de luat vederi, dar cine îl crede?

4. De ce ați permis și întreținut războiul stat-privat inclusiv în medicină? „Vin privații să facă Urgență, să pună stenturi, să pună chimioterapie, ne fură banii”, așa urlau unii din toți rărunchii… Banii asiguraților, ai oamenilor tratați în condițiile pe care le știți. Să avem încredere??Pacienții oncologici sunt dați afară din spitale să facă loc bolnavilor cu coronavirus, nu era bine să fie o alternativă? O știre cât o catastrofă cardiologică a cutremurat lumea medicala: Se închide Institutul din Târgu Mureș, singurul care face transplant cardiac, operații la copii pe cord, centru de excelență în cardiologie. De ce? Ați gândit ce înseamnă distrugerea lui? Profesorul Suciu era consternat în fața camerelor de luat vederi, dar… Ați închis ochii la distrugerea institutului care prepara vaccinuri…

5. Acum la Constanța vor ateriza avioane cu 1500 de compatrioți, e normal să repatriem proprii cetățeni, dar cine face triaj, unde, cum testezi suspecții, unde internezi pacienții posibil de internat, cum asiguri securitatea lor și a celorlalți locuitori? Ieri și alaltăieri se asfalta curtea spitalului de Infecțioase, acum, de rușine probabil.Medicii sunt epuizați deja, sunt puțini, fără radiologie, laborator non-stop, fără alte specialități, fără teste, fără computer tomograf, fără linie de gardă pe terapie intensivă. Sau nici asta nu știați? Cum să avem încredere?Când un medic rezident din spitalul județean a avut curajul să arate debandada după cazul pozitiv, a fost probabil chemat puțin și invitat la omerta.

6. De o săptămână „eroii în halate albe” jigniți, umiliți, scuipați sunt brusc buni. Le cereți sacrificiu, eroism? Ce le oferiți? Aproape nimic:o să aducem măști, costume, o să avem de toate… O să… Ați sunat pe la medicii de familie din oraș, dar la cei din comune și sate? Oamenii de afaceri, instituții private, au început sa doneze bani mulți, voluntari vin în sprijinul pacienților și ai sistemului. Nu am auzit o donație din partea politicienilor, a firmelor patronate! Vreți solidaritate? De unde credibilitate?

7. Scoateți în ceasul al doisprezecelea jandarmii pe stradă, izolați oamenii, supravegheați pe cei întorși, construiți după modelul Bucureștiului un spital militar, se poate chiar în curtea abandonată a spitalului de Infecțioase. Dacă nu se poate, chemați soldații americani din bază, au mai făcut curat și au zugrăvit prin Dobrogea, nu le-au căzut gradele!Și vom veni cu toții voluntari. Cu ei, cu armata, cu alții! Dar nu cu voi!

8. Ca idee, pentru noi, cetățenii aveți curaj să ne spuneți dacă ați primit informații de la serviciile de informații externe și interne despre posibilitatea existentei pericolului pandemiei? Cu siguranță că da! Dar erați ocupați cu jocurile politice murdare. Și plicurile sigilate cu munca lor au rămas în fișete. Sau poate au ajuns bărcuțe și avioane de hârtie. Nu-i nimic, suntem cu toții prizonieri. Scapă cine poate!

Dumnezeu să binecuvinteze România!

Distanța dintre Cluj și Constanța e tot aceea dintre a vorbi și a face

Am plecat la Cluj împreună cu prieteni de-o viață să vedem „miracolul” din Ardeal, să înțeleg de ce merg investitorii acolo, de ce artiștii mari vin sa concerteze, de ce multe evenimente culturale, sociale își au la Cluj desfășurarea.

În primul rând, după aterizare, poți comanda un Uber; a venit în cinci minute un domn cu care am discutat ce s-a făcut la Cluj, cum e privit primarul. Am rămas surprins de laudele aduse, subliniind câte parcuri a făcut, cum a introdus transportul copiilor dimineața, cum a reușit să mențină curățenia în oraș, cum a dezvoltat transportul public, ideea de metrou, dorința de a construi un alt aeroport. Alt aeroport? Și gândul mi-a zburat la aeroportul Kogalniceanu, care are doua zboruri în prezent, spre Londra și Istanbul. În ziua sosirii noastre erau patru curse doar din București!!!

Ce m-a surprins la Cluj? În primul rând, senzația de Occident, curățenia străzilor, trotuarelor, numeroase parcuri, statui îngrijite, clădiri renovate, lume zâmbitoare, mulți tineri, foarte mulți străini și peste toate, în Cluj nimeni nu se ceartă, mașinile nu claxonează isteric, nu am văzut semne obscene, înjurături, sau semne cu farurile dacă ai greșit ceva în trafic. Nu am văzut celebrele pubele de gunoi… A, era sa uit, nu am văzut farmacii pe metru pătrat una lângă alta, case de pariuri și spălătorii auto în locuri unde nu îți dădea prin gând, stații Peco pe unde le-a trecut unora sau altora prin cap.

Am văzut grija pentru spații verzi, parcuri supravegheate video, oameni veseli și care nu stăteau cu ochii în telefoane, surprinzător de puțini fumători și absolut normal, zone exclusiv pietonale! Târgul de Crăciun a fost o altă surpriză, amplasat cu inteligență într-o piață cu acces spre străzi unde se putea parca, toate parcările sunt contracost, atât de pe telefon, dar am văzut și parcometre. Numeroase căsuțe aranjate, stâlpi și pomi ornați cu becuri led, mirosuri de îți tăiau respirația de la castane coapte, la plăcinte cu brânză, cu mărar, cu toate fructele posibile, prăjituri, cozonaci, clătite… Plus foarte multe căsuțe cu obiecte artizanale, altele cu haine de sezon pentru copii, în special.

De 1 decembrie mii de oameni au venit la ora 12.30 în Piața Avram Iancu sa asiste la manifestări, la această oră pentru că primarul era la biserică, pentru că în această zonă credința nu e un lucru de paradă, oficialitățile nu le-am văzut să aibe gărzi de corp, nu am auzit o înjurătură sau huiduieli. După terminarea evenimentului, foarte puține lucruri de strâns în urma oamenilor, marea lor majoritate mergând la plimbare, sau în restaurante cu adevărat semănând cu cele occidentale.

Sigur, au și ei o grămadă de alte probleme de rezolvat, dar făcând o comparație cu Constanța, un oraș binecuvântat de mare, cu o vechime mult mai mare, cu clădiri paraginite ce ar putea fi renovate, cu străzi adevărate focare de infecție ce ar putea fi scoase la lumină, cu traficul infernal, cu… toate neajunsurile noastre! Speranța moare ultima, mai are timpul însă răbdare?

De 1 iunie, La mulți ani!

Să îi învățăm pe copii să salute, să spună „Mulțumesc”,

Să îi învățăm cât de importanți sunt părinții, bunicii și rudele, că Paștele și Crăciunul se sarbatoresc numai în familie,

Să îi învățăm sa respecte ierarhiile, să cinstească toată viața educatoarea, învățătoarea, profesorii ce au participat la educația și formarea lui ca om,

Să îi învățăm ca o zi bună începe de dimineață, ca a face patul, a strânge masa, a duce gunoiul, a strânge lucrurile, a folosi aspiratorul și a ajuta familia sunt lucruri normale,

Să îi învățam că pentru a primi respect trebuie sa respecți, pentru a fi iubit trebuie să iubești, pentru a cere trebuie să oferi, pentru faptă există răsplată,

Să îi învățăm ca în viață sunt greutăți, eșecuri, pierderi, lacrimi, că experienta vine odată cu anii, că modestia e o calitate,

Să îi învățăm că banii au importanța lor, dar fără sănătate rămân doar simple cifre,

Să îi răsplătim atunci când merită, să își primească pedepse atunci când greșesc,

Să nu punem presiune psihică pe niște creiere încă imature, să nu forțăm niște oameni cruzi la un program ce depășește însăși programul unui adult,

Să spunem tot timpul că familia e cel mai important lucru, că adevărul iese întotdeauna la suprafață, că bucuriile și necazurile înseamnă viață!

Și, mai presus de orice, că există Dumnezeu, care ne iubește pe toți în egală măsură și ne judecă după faptele noastre!

La mulți ani, de 1 iunie!

Ha(Barna)veam…

Ha(Barna)aveam că după două zile de la un moment în care sute de mii de oameni au acordat un vot stând unii în ploaie, alergând între orașe, îndurând umilințe și așteptând de la urne o schimbare de atitudine,

Ha(Barna)aveam că în loc să negociați un post de al doilea om în stat ați preferat un loc mai cald fără vizibilitate

Ha(Barna)aveam că lipsa de experiență politică e atât de mare și vizibilă de la înălțimea procentelor obținute ca vot negativ împotriva celorlalți și pe care procente nici nu le visați

Ha(Barna)avea prietenul meu de o viață, șef mecanic pe o navă în China care a închiriat o mașină și a mers 6 ore sa voteze la consulatul României din Sghanghai

Ha(Barna)aveți ce rapidă va fi căderea pentru că e ușor să ajungi în vârf, dar e foarte greu sa te menții acolo

Ha(Barna)veți ca expresia „Aiasta nu se poate” vi se potrivește de minune, iar prezența d-v în studioul acelei instituții care a împroșcat cu noroi intelectuali, actori, profesori, președinți…a produs o greață profundă care nu trece cu nici un antivomitiv!

Toți sunteți la fel! Noapte bună România, oriunde te-ai afla!

Diktatul de la Sibiu și dictatura bunului simț

Într-o Românie divizată, numai orbii nu observa evidenta trasare a graniței, noua delimitare situată la arcul carpatic fiind pe zi ce trece mai vizibilă și mai adâncă. Reuniunea recentă de la Sibiu, aspectul orașului, aprecierile oamenilor la adresa deschiderii spre dialog a înalților oficiali europeni, aprecierea nedisimulata a acestora pentru acea zona a țării, fac iată posibile aceste gânduri. Până și premierul Ungariei, altminteri foarte reticent la dialog cu oficialii de la București, era mai vesel și deschis inclusiv spre discuții chiar și fugitive cu presa, poate mersul pe covorul roșu deschizând oarecare gânduri…

Numai cei ce refuză să vadă nu observă aerul occidental din orașele de peste Carpați, investițiile masive private în producție, deschiderea de platforme industriale, fabrici de componente auto, dezvoltarea foarte mare a turismului, amploarea renovării orașelor – să spunem doar ca moștenitorul coroanei engleze a cumpărat proprietăți acolo, nu în altă parte. Când treci Carpații parcă nici nu mai e atâta ură, atâta dezbinare.

Festivaluri culturale , meciurile echipelor de tenis- sport nobil, expoziții, orașe smart, autobuze electrice, universități cu rezultate bune, au trasat fără doar și poate o linie mai mult decât imaginară în pământul bogat al acestei țări. Gala premiilor UNITER a avut loc aseară tot într-un oraș de frunte de peste Carpați. Nici asociația primarilor din zona de vest a țării, sătui până peste cap să aștepte de la București proiecte și finanțare, nu a făcut să tresare un vânt de schimbare pe la capitală.

Priviți o hartă din 1940, anul pierderii Ardealului, e drept atunci fără Brașov și Sibiu. Și încercați să vedeți realitatea de azi. E din ce în ce mai clar ca granița Europei de vest se oprește la arcul Carpaților. De acolo, doar vântul și gândul vor trece spre noi!Așa cum Europa are două zone, tot așa se vede și România, împărțită. De data aceasta nu de un diktat, ci chiar de noi!