Distanța dintre Cluj și Constanța e tot aceea dintre a vorbi și a face

Am plecat la Cluj împreună cu prieteni de-o viață să vedem „miracolul” din Ardeal, să înțeleg de ce merg investitorii acolo, de ce artiștii mari vin sa concerteze, de ce multe evenimente culturale, sociale își au la Cluj desfășurarea.

În primul rând, după aterizare, poți comanda un Uber; a venit în cinci minute un domn cu care am discutat ce s-a făcut la Cluj, cum e privit primarul. Am rămas surprins de laudele aduse, subliniind câte parcuri a făcut, cum a introdus transportul copiilor dimineața, cum a reușit să mențină curățenia în oraș, cum a dezvoltat transportul public, ideea de metrou, dorința de a construi un alt aeroport. Alt aeroport? Și gândul mi-a zburat la aeroportul Kogalniceanu, care are doua zboruri în prezent, spre Londra și Istanbul. În ziua sosirii noastre erau patru curse doar din București!!!

Ce m-a surprins la Cluj? În primul rând, senzația de Occident, curățenia străzilor, trotuarelor, numeroase parcuri, statui îngrijite, clădiri renovate, lume zâmbitoare, mulți tineri, foarte mulți străini și peste toate, în Cluj nimeni nu se ceartă, mașinile nu claxonează isteric, nu am văzut semne obscene, înjurături, sau semne cu farurile dacă ai greșit ceva în trafic. Nu am văzut celebrele pubele de gunoi… A, era sa uit, nu am văzut farmacii pe metru pătrat una lângă alta, case de pariuri și spălătorii auto în locuri unde nu îți dădea prin gând, stații Peco pe unde le-a trecut unora sau altora prin cap.

Am văzut grija pentru spații verzi, parcuri supravegheate video, oameni veseli și care nu stăteau cu ochii în telefoane, surprinzător de puțini fumători și absolut normal, zone exclusiv pietonale! Târgul de Crăciun a fost o altă surpriză, amplasat cu inteligență într-o piață cu acces spre străzi unde se putea parca, toate parcările sunt contracost, atât de pe telefon, dar am văzut și parcometre. Numeroase căsuțe aranjate, stâlpi și pomi ornați cu becuri led, mirosuri de îți tăiau respirația de la castane coapte, la plăcinte cu brânză, cu mărar, cu toate fructele posibile, prăjituri, cozonaci, clătite… Plus foarte multe căsuțe cu obiecte artizanale, altele cu haine de sezon pentru copii, în special.

De 1 decembrie mii de oameni au venit la ora 12.30 în Piața Avram Iancu sa asiste la manifestări, la această oră pentru că primarul era la biserică, pentru că în această zonă credința nu e un lucru de paradă, oficialitățile nu le-am văzut să aibe gărzi de corp, nu am auzit o înjurătură sau huiduieli. După terminarea evenimentului, foarte puține lucruri de strâns în urma oamenilor, marea lor majoritate mergând la plimbare, sau în restaurante cu adevărat semănând cu cele occidentale.

Sigur, au și ei o grămadă de alte probleme de rezolvat, dar făcând o comparație cu Constanța, un oraș binecuvântat de mare, cu o vechime mult mai mare, cu clădiri paraginite ce ar putea fi renovate, cu străzi adevărate focare de infecție ce ar putea fi scoase la lumină, cu traficul infernal, cu… toate neajunsurile noastre! Speranța moare ultima, mai are timpul însă răbdare?

De 1 iunie, La mulți ani!

Să îi învățăm pe copii să salute, să spună „Mulțumesc”,

Să îi învățăm cât de importanți sunt părinții, bunicii și rudele, că Paștele și Crăciunul se sarbatoresc numai în familie,

Să îi învățăm sa respecte ierarhiile, să cinstească toată viața educatoarea, învățătoarea, profesorii ce au participat la educația și formarea lui ca om,

Să îi învățăm ca o zi bună începe de dimineață, ca a face patul, a strânge masa, a duce gunoiul, a strânge lucrurile, a folosi aspiratorul și a ajuta familia sunt lucruri normale,

Să îi învățam că pentru a primi respect trebuie sa respecți, pentru a fi iubit trebuie să iubești, pentru a cere trebuie să oferi, pentru faptă există răsplată,

Să îi învățăm ca în viață sunt greutăți, eșecuri, pierderi, lacrimi, că experienta vine odată cu anii, că modestia e o calitate,

Să îi învățăm că banii au importanța lor, dar fără sănătate rămân doar simple cifre,

Să îi răsplătim atunci când merită, să își primească pedepse atunci când greșesc,

Să nu punem presiune psihică pe niște creiere încă imature, să nu forțăm niște oameni cruzi la un program ce depășește însăși programul unui adult,

Să spunem tot timpul că familia e cel mai important lucru, că adevărul iese întotdeauna la suprafață, că bucuriile și necazurile înseamnă viață!

Și, mai presus de orice, că există Dumnezeu, care ne iubește pe toți în egală măsură și ne judecă după faptele noastre!

La mulți ani, de 1 iunie!

Ha(Barna)veam…

Ha(Barna)aveam că după două zile de la un moment în care sute de mii de oameni au acordat un vot stând unii în ploaie, alergând între orașe, îndurând umilințe și așteptând de la urne o schimbare de atitudine,

Ha(Barna)aveam că în loc să negociați un post de al doilea om în stat ați preferat un loc mai cald fără vizibilitate

Ha(Barna)aveam că lipsa de experiență politică e atât de mare și vizibilă de la înălțimea procentelor obținute ca vot negativ împotriva celorlalți și pe care procente nici nu le visați

Ha(Barna)avea prietenul meu de o viață, șef mecanic pe o navă în China care a închiriat o mașină și a mers 6 ore sa voteze la consulatul României din Sghanghai

Ha(Barna)aveți ce rapidă va fi căderea pentru că e ușor să ajungi în vârf, dar e foarte greu sa te menții acolo

Ha(Barna)veți ca expresia „Aiasta nu se poate” vi se potrivește de minune, iar prezența d-v în studioul acelei instituții care a împroșcat cu noroi intelectuali, actori, profesori, președinți…a produs o greață profundă care nu trece cu nici un antivomitiv!

Toți sunteți la fel! Noapte bună România, oriunde te-ai afla!

Diktatul de la Sibiu și dictatura bunului simț

Într-o Românie divizată, numai orbii nu observa evidenta trasare a graniței, noua delimitare situată la arcul carpatic fiind pe zi ce trece mai vizibilă și mai adâncă. Reuniunea recentă de la Sibiu, aspectul orașului, aprecierile oamenilor la adresa deschiderii spre dialog a înalților oficiali europeni, aprecierea nedisimulata a acestora pentru acea zona a țării, fac iată posibile aceste gânduri. Până și premierul Ungariei, altminteri foarte reticent la dialog cu oficialii de la București, era mai vesel și deschis inclusiv spre discuții chiar și fugitive cu presa, poate mersul pe covorul roșu deschizând oarecare gânduri…

Numai cei ce refuză să vadă nu observă aerul occidental din orașele de peste Carpați, investițiile masive private în producție, deschiderea de platforme industriale, fabrici de componente auto, dezvoltarea foarte mare a turismului, amploarea renovării orașelor – să spunem doar ca moștenitorul coroanei engleze a cumpărat proprietăți acolo, nu în altă parte. Când treci Carpații parcă nici nu mai e atâta ură, atâta dezbinare.

Festivaluri culturale , meciurile echipelor de tenis- sport nobil, expoziții, orașe smart, autobuze electrice, universități cu rezultate bune, au trasat fără doar și poate o linie mai mult decât imaginară în pământul bogat al acestei țări. Gala premiilor UNITER a avut loc aseară tot într-un oraș de frunte de peste Carpați. Nici asociația primarilor din zona de vest a țării, sătui până peste cap să aștepte de la București proiecte și finanțare, nu a făcut să tresare un vânt de schimbare pe la capitală.

Priviți o hartă din 1940, anul pierderii Ardealului, e drept atunci fără Brașov și Sibiu. Și încercați să vedeți realitatea de azi. E din ce în ce mai clar ca granița Europei de vest se oprește la arcul Carpaților. De acolo, doar vântul și gândul vor trece spre noi!Așa cum Europa are două zone, tot așa se vede și România, împărțită. De data aceasta nu de un diktat, ci chiar de noi!

Rezi(s)tenții, viața lor (1)

„Vezi că mâine sunt 5 internări. Se externeaza cele doua doamne și cei trei domni, știi de toți. Vorbește cu asistenta șefa sa ii treacă peste 6 luni la reevaluare. Pe domnul acela cu dureri cam atipice sa îl programezi la un CT abdominal cu contrast, iar pe femeia de m-a rugat colega de la chirurgie am vorbit la Neurologie, du-te cu el sa îl vadă la ora 11.00.Să faci foile celor ce se internează, sigur o sa facă vizita mare. Sa le ia analize la toți, EKG, radiografie pulmonară, vezi care au nevoie de ecografii vorbește tu, ce ți se pare ca nu e în regula discutăm punctual. Și unul e cu tulburări de tranzit, e programat la colonoscopie. S-a pregătit acasă. Ia și studenții mei azi, pe cei de dimineață. Ai făcut externarile de ieri, da? Faci foile cu ei. Trebuie la Comisia oncologică de prezentat cazul, știi de el. Ai văzut ca am avut dreptate cu bărbatul de 65 de ani… are insuficienta renala, trebuie vorbit sa vedem… Ești de garda de la 13.30?A, bine, în ATI am văzut bolnavul acela cu stare gravă, îi mai scrii o evoluție pe seara și mâine dimineață. Pentru mâine pleacă cei doi, le faci externarea și trebuie duse foile cu plata cu ora. Ia și cataloagele sa le avem ca mai e puțin și începe sesiunea. Ți-am lăsat bonurile de sânge și plasma parafate la cel cu hemoragie digestiva. Ce garda grea ai avut în urma cu doua zile! Muncești cam mult… asa se capătă experiența! Îți iau eu studenții de la 11.00, stai liniștit! Ai văzut pacienții deja, super,trecem impreuna sa îi văd și eu. Cum, s-a stricat colonoscopul? Mergi te rog și vezi, găsește o soluție, hai ca sun și eu, rezolv, te sun. Și la cardiologie cei doi, un RMN la cel icteric, am stabilit”.

Într-o asemenea desfășurare de evenimente este viata unui medic rezident.Poate și mai și… E de multe ori la ușile DSP, secretariat de facultate, șef de secție, contabilitate, resurse umane, cereri, semnături… Iar înăuntru nu intră decât după ce a așteptat… să se învețe cu greutățile!La ușile astea zici ca stai? Ai fost la București la Centrul de Perfecționare? Să vezi acolo, stai într-un semiîntuneric, ești pus într-o situație.. Are vestiar unde să se schimbe? Nu are. Își lasă în mașină hainele. Nu are mașină!? Nasol… Poate îl ia cineva cu el în vestiar. Trebuie sa își pună și pantalonii, a, gata, la toaletă, rezolvat. Cum care toaletă, a pacienților, că nu știe încă „mersul”, mai e până o să își facă o cheie de la toaleta celor „mari”. Acolo e și săpun lichid, hârtie igienică, chiar un umeraș, pentru că unde mama naibii pui hainele de care te dezbraci? Hai că te găzduiește gospodina la magazie, ești și tu atent acolo cu o cafea, ce tare ești…Rezidenții unde scriu foile la voi pe secție? Aaa, nu e un spațiu amenajat? Doar în saloane… Și externările, trei calculatoare… cum naiba să facă ? Trebuie să vadă la noapte, poate o fi liniște pe la 2,3, dacă s-o putea.

Dacă e inclus în linia de gardă mănâncă, dacă nu, când se duce cineva la chioșc, să îi cumpere două plăcinte și o cola. Ce e la masa de prânz? Aripioare vineții cu orez? Și diseară piure cu pulpe tot vineții? Să ia patru plăcinte!

Va urma

Forța decadelor 4 și 5

Pe ritmuri de rock, blues, fox, în trecerea dintre ani am uitat de neîmplinirile prezentului. M-am întrebat acum când cântă ABBA de unde vine forța teribilă a generației născute în anii 60 și 70.Suntem la ora 2.30 și se dansează, lumea e veselă și emană o dorința teribilă de a trăi viața la adevărata valoare.

Probabil ca forța vine din anii cu rație la curent electric, zilele în care cărțile

citite erau bucuriile curente, când muzica la magnetofoane și casetofoane reprezentau un premiu pentru realizările de zi cu zi.

Pentru că aceste generații aveau treapta I și treapta a II a și trebuia sa înveți să „îți sară capacele”, altminteri…

Pentru că aceste generații se hrăneau din învățăturile unor modele extraordinare, ce își dădeau sufletul sa ne arate cum sa ne comportăm în societate și cum sa ajungem oameni. Acestor modele generațiile 60,70 și 80 le datorează succesele de azi. Ale celor ce au mai rămas, pentru ca foarte mulți au părăsit țara.

La mulți ani generații ce ar trebui să conduceți orașe, deconcentrate, ministere, din păcate rămași prizonieri într-un pseudocapitalusm în care forța liberalismului este sufocată de un populism ieftin!

Trezirea din acest somn va produce convulsii teribile! Pregătiți Diazepamul și Cămașa de forță!

Adio, Doctor Cristian Davidescu!

oncologPlecarea într-o lume mai bună a doctorului Cristian Davidescu, oncolog și hematolog din Constanța, continuă șirul de pierderi din lumea medicală a orașului nostru, într – o societate împărțită între laudă și înjurătură la adresa celor ce îmbracă halatul alb în încercarea de a alina suferința.

Exponent al unei generații foarte valoroase din oraș, dr. Cristian Davidescu a fost unul din primii oncologi ai Constanței, ulterior alăturându-se domniei sale alți colegi dintr-o specialitate a căror pacienți suferă pentru fiecare zi smulsă bolii.

L-am cunoscut personal, treceam zilnic pe același hol de spital, am avut pacienți comuni, am discutat de multe ori despre medicină, viață și soartă.

Doctorul Cristian Davidescu a fost un om de echilibru, un om decent și care a iubit profesia de medic. Îndepărtat brutal din conducerea secției de Oncologie, a lucrat ulterior într-un spital privat din Constanța și apoi la Spitalul din Tulcea, de unde a și plecat dintre noi.

A fost un om bun, care a suferit enorm în plan personal, un om cu suflet ales, mai mereu vesel și un coleg cu standarde înalte, adulat și criticat ca orice om care trece prin viață!

Dumnezeu să îl odihnească și, pentru o clipă, cei ce l-ați cunoscut, rugați-vă pentru sufletul lui bun!

„Cu mâne zilele ți-adaogi/Cu ieri viata ta o scazi

Și ai cu toate astea-n față /De-a pururi ziua cea de azi”.