Nostalgia Dunării

Venind din București spre Băneasa, satul… banilor, tradus din limba turcă, am trecut Dunărea la Ostrov. Mi-am amintit de copilărie, de livezile pline cu toate fructele posibile, de stugurii Cardinal, Muscat de Hamburg, de pepenii cultivați în baltă, ce ajungeau la dimensiuni de necrezut și care aveau o dulceață memorată, dar pe care nu am mai întâlnit-o niciodată.

Îmi amintesc de fermele în care lumea muncea pentru o pâine si aceea pe cartelă câteodată. La sediul administrativ al fermei ce își avea sediul unde e acum o parte din Mânăstirea Dervent erau birouri unde lucrau cei din administrație, obosiți și arși de soare în timpul campaniilor agricole, plini de praf, departe de familiile lor, iarna deplasându-se cu greutate prin zăpezile de altădată. Nimic nu avea un gust mai bun decat celebrele roșii cu brânză și ceapă la o masă încropită rapid de inginerul Rădulescu sau de domnul Popa, cu acesta mai jucam si câte o partidă de șah. Ironia sorții a făcut ca peste ani de zile să intenez într – o gardă pe inginerul Rădulescu, suferind de o boală cumplită, firul vieții unui om dedicat muncii fiind întrerupt brutal la o vârstă încă tânără.Mi-am făcut iată o datorie de onoare scriind câteva rânduri despre un om reprezentativ al locurilor.

Azi… drumul de la coborârea de pe bac e mai rău ca acum 30 de ani, plin de gropi, de praf. Clădirea vămii spre Silistra e ponosită și parcă te aștepți să cadă. Nu am fost in interior, poate acolo e mai bine. Drumul șerpuiește apoi cu niște peisaje superbe într-o zonă flămândă de turiști care și-ar putea găsi liniștea după zile de muncă. Plimbări pe Dunăre, pescuit, Păcuiul lui Soare, Canaraua Fetii, Iormacul sunt pentru mulți doar nume proprii. La o oră de Bucuresti si de orașe din Bulgaria, această zonă ar putea fi o adevărată comoară. Dacă ar mai fi construit si un pod, atunci drumul spre Constanța ar putea fi și mai frumos, iar investițiile ar înflori.

Satele Dobrogei se depopulează masiv, prin migrație și îmbătrânire, vor rămâne case părăsite si iarba va crește peste ele. Aceasta va fi Dobrogea peste 50 de ani.

Și nu statul paralel va fi de vină, ci noi cu toții. Noi am aruncat la gunoi anii de muncă ai celor ce acum au 70 de ani, din palmele si sudoarea lor s-au construit multe, dar începând cu 1990 ne-am bătut joc de… țară.

Reclame

Dacă astăzi…

… la telefon o voce ți-a răspuns și era mama ta, ai încă trecut si poate pentru o clipă ți – ai amintit de copilărie, de școală, de lacrimi, bucurii, necazuri.

… la telefon o voce ti-a raspuns si era tatăl tău, ești un om care ai încă rădăcini adânci, pentru că modelul masculin, puterea, forța, încrederea unui tată puternic ți-a dat si ție energie să mergi mai departe, să iubești, să ierți, să încerci să îți atingi scopurile.

… ai petrecut câteva clipe împreună cu copilul tău și l-ai mângâiat, l-ai sărutat pe obraz, i-ai arătat astfel importanța dragostei părintești și i-ai fost un model pentru mai târziu.

… ai așteptat un cuvânt de la copiii și nepoții tăi plecați spre alte zări și ei nu au sunat, înseamnă că ai dreptate să fii trist și să te gândești că dezrădăcinarea acestei nații vine si din inimile a 4 milioane de români plecați spre alte zări.

Eu astăzi am fost un om fericit. M-am întâlnit cu mama mea, am auzit vocea tatălui meu, mi-am sărutat copilul meu,i-am dăruit o carte si am citit in ochii lui speranța unui viitor mai bun!

În ce să ne măsurăm?

Promovarea continuă în mass-media a nonvalorilor, oamenilor fără școală, a spoielii, a botoxului, a formelor fără fond, deși gravă, nu produce nicio reacție în rândul celor cu carte. Azi am văzut cum un tânăr susținea că fetele sunt impresionate de numărul meselor pe care le are rezervate în cluburi, o altă domnișoară ne spunea că are un ceas de 8000 de euro, un altul număra sfidător aceiasi euro în fața camerei de filmare, alții cu limbile împleticite încercau să arate stadiul profund degradant al societății românești la această oră. Cu alte cuvinte:” În cărți să ne măsurăm, în fapte bune, în generozitate, sau în numărul paharelor, al seringilor, al înjurăturilor, a literelor de lege încălcate?” Dar peste toate, aterizarea unui elicopter în mijlocul străzii, aruncând în jur obiecte desprinse din cauza curentului de aer, asociat cu un salt al aparatului de zbor ce putea produce o catastrofă, mi-a întărit ideea de disoluție accentuată a autorității statului, a imposibilității respectării legii. Pentru că în orice altă țară aparatul de zbor ar fi fost imobilizat si cei ce și-ar fi permis un asemenea risc asupra vieții celor din jur ar fi fost probabil reținuți nu la un pahar de vorbă.

Deși conduc de douăzeci și patru de ani, sâmbătă, venind pe autostrada București-Constanța, pentru prima dată în viață am simțit un sentiment de nesiguranță totală. Am văzut pur și simplu mașini zburând cu viteze apropiate de 200 km/oră într-o inconștiență vecină cu nebunia, dar, acestea, binecuvântate de lipsa echipajelor de poliție sau a unor camere ce cu siguranță ar fi temperat elanul nebunesc. Numai o minune a făcut să nu se întâmple accidente în lanț. Aceiași inconștienți într-o țară străină ar fi însă mielușei de teama amenzilor drastice și chiar a altor măsuri, mergând până la pierderea libertății.

Constat pe zi ce trece lipsa acută de oameni pregătiți, apar la orizont posesori de diplome ce nu cunosc limba română la nivel de bază, iar azi îmi povestea un pacient care are o firmă, că din trei sute de oameni cărora le oferă o pâine, o sută cinci zeci-150- nu știu să scrie și să citească, adică sunt analfabeți! Recentele simulări de la bacalaureat au arătat un nivel îngrijorător de-a dreptul al nivelului școlii, al pierderii respectului pentru carte și pentru profesori.

Sau, poate, cine știe, a avea oameni cu școală puțină, deveniți ușor de manipulat, este un scop al celor pentru care puterea si setea de a conduce au devenit un mod de a fi?

O oră în urmă, 30 de ani înainte, sau distanța dintre Podul de butelii și Podul cu Lanțuri (2)

E ora 3.30, puștiul de 11 ani ne-a asigurat că pe nu știu ce aplicație a comandat taxiul pentru aeroport, că a făcut toți pașii corect și că e imposibil sa nu vină. La 3.45 a primit mesaj că suntem așteptați. De la geam se vede Bastionul Pescarilor și turnul bisericii Matei Corvin, dar ei îi spun Matias. Stăm pe strada Janos Hunyadi, adică Iancu de Hunedoara, ca o ironie a sorții. Mă și gândeam cum alergam spre malul Dunării spre o stație de taxi… dacă aplicația dă greș.

Ne întâmpină un bunic se aproape 70 de ani, cu cămașă albă și cravată, vesel, că doar e 4 dimineața, mă întreabă la ce terminal mergem, îi spun, face chiar o glumă cu vorbe shakesperiene, apoi plecăm. Budapesta nu dormea nici la patru dimineața, Dunărea era liniștită, ultima trecere pe Podul cu Lanțuri, străbatem bulevarde, străzi, ajungem în aeroport. Aeroport mare, civilizat, foarte curat, multe locații deschise, demne de un loc occidental.

Ce am luat în creier din Budapesta? Multe, pe cele mai importante le-am descris în prima parte. O competiție a celor doua capitale trebuie să fi fost. De exemplu, bulevardul Andrasi e similar construit cu Kiseleff-ul nostru, dar cel maghiar e mult mai lung, în locul statuii Aviatorilor e un simbol similar, dar diferența dintre o capitală de imperiu și alta mereu negociată la roata istoriei e vizibilă, dincolo de orgoliul românesc legat de ocuparea capitalei ungare în 1919 de o armată română provocată atunci de o minte bolnavă. Gândul meu de dobrogean cu prieteni turci, tătari, aromâni, greci, îmi zboară la istoria zbuciumată a Ardealului atât de disputat si râvnit.

Atât timp cât cele două Corei se așază la masă probabil si la dorința Chinei de a slăbi influența americană în zonă, când politici adverse încearcă a găsi soluții, se pot identifica punți de legătură pentru a putea să beneficiem unii de la alții. Fără a uita trecutul!

O oră în urmă, 30 de ani înainte, sau distanța dintre Podul cu lanțuri și Podul de butelii

Am abandonat de multă vreme scrisul, dezamăgirea vremurilor trăite și imposibilitatea de a schimba ceva, punându-și amprenta pe această decizie. Dar gata, de acum ne vom regăsi și vă voi transmite gânduri, cazuri interesante trăite, impresii din călătorii. Inițial am dorit sa pun un titlu mai dur, amintindu-mi de celebrele cuvinte:”Ciocul mic, acum noi suntem la putere!” și să îl modific în” Ciocul mic, acum hai la muncă, indiferent de cine este la putere! „.

Pașii m-au purtat în aceste zile într-un oraș aflat la o oră și un pic de zbor cu avionul, un oraș care m-a cucerit prin curățenie, civilizație, bun simț, respect pentru oameni, grija pentru trecut, evidențierea celor ce au reprezentat ceva în istoria țării.

Despre Budapesta este vorba. Nu sunt decât de o zi aici, dar pur și simplu sunt uimit. Nici nu știu ce sa subliniez mai întâi: curățenia, mașinuțe care spală strazile-in Piața Ovidiu nu am văzut niciodată așa ceva, taximetriști la cravată, parcuri îngrijite, autobuze hibrid, tramvaie noi, dar peste toate, clădirile renovate respectând aspectul vremurilor de când s-a pus prima piatra de temelie. Am văzut calitatea pavajului folosit, am observat conservarea stricta a zidurilor vechii cetăți, bariere de acces în zona protejată, am văzut cum se îngrijesc pomii și florile, cum trotuarele sunt netede ca în palmă și poți plimba copiii în cărucioare. Nu am văzut mașini parcate pe trotuar, abandonate, scormonitori în gunoaie, câini pe străzi sau cerșetori. Am rămas uimit de cum arată podurile ce traversează cele doua maluri ale Dunării, de aceea mi-au venit imaginile podurilor Constanței sau Bucureștiului, despre Dâmbovița ce traversează capitala României, sau despre frumusețea neexploatata a Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Centrul vechi al Constanței este asemenea unui om biciuit, plin de răni, cu rare suprafețe de piele cicatrizata. Avem clădiri atât de frumoase, pline de istorie, rămase în paragină, toată lumea ridicând din umeri. Chiar nu se poate face nimic, pana la urma urmei un referendum local prin care sa se achiziționeze aceste clădiri de pe piața, sa fie renovate și apoi administrate fie public, fie privat, ar putea fi o soluție.

Am văzut un transport public civilizat, ma gândesc la distrugerea șinelor de tramvai, abandonarea tramvaielor, care acum, când numărul de mașini creste zilnic, ar fi putut fi o alternativă bună dacă ar fi fost înlocuite vagoanele și reparate șinele. Tot așteptăm noile autobuze, în speranța că vom putea călători civilizat și să lăsăm mașinile acasă.

Aproape treizeci de ani trecuți de la Revoluție, fără a se observa lucruri bune, ba mai mult, dezbinarea, invrajbirea unora împotriva altora, războiul româno-român, așa cum spunea Octavian Paler, a ajuns sa ne domine viața! Degeaba e ceasul cu oră înaintea lor, ei sunt cu treizeci de ani înaintea noastră!

Am obosit, opriți planeta, vreau sa cobor!

Hipertesiunea rezistentă la tratament-cum o recunoaștem, cum o tratatăm?

In practica de zi cu zi a multor specialitati – medicina de familie, medicina interna, cardiologie, nefrologie, intalnim deseori pacienti cu trei, patru medicamente folosite in tratamentul hipertensiunii arteriale si la care aceste valori se mentin in continuare deasupra valorilor tinta, in acest caz putandu-se vorbi de hipertensiune rezistenta la tratament.

In judecata clinica a unui astfel de pacient trebuie facute cateva precizari importante.

Prima intrebare pe care ar trebui sa ne-o adresam este aceea daca tensiunea arteriala este corect masurata, manseta aparatului atent pozitionata si cu pacientul in pozitie sezanda, relaxat si la distanta de un efort fizic – nu vom determina tensiunea arteriala dupa ce un om a urcat patru etaje – in mod normal valoarea tensiunii arteriale creste la efort si scade la repaus, sau in conditii de incordare psihica si stres, in aceasta situatie cresterea tensiunii este determinata de secretia de hormoni de stres in exces pentru scurta durata.

A doua consideratie – respecta pacientul schema terapeutica asa cum am recomandat si, mai ales, explicat si scris intr-un act medical? De multe ori, din graba, pacientii nu primesc suficiente explicatii asupra dozelor, momentelor din zi cand sa se administreze medicatia.

A treia consideratie – respecta pacientul indicatia de a reduce consumul de sare din alimentatie? Nu este recomandata restrictia totala de sare, nici nu este posibil asa ceva, ar fi un adevarat chin o dieta strict desodata. Pacientii vor trebui indrumati sa scoata din alimentatie branza telemea, produsele conservate, muraturile, varza murata si alte alimente la care sarea se foloseste pentru preparare.

A patra problema – consuma cumva pacientul in mod obisnuit antiinflamatorii nesteroidiene sau steroidiene – Indometacin, Diclofenac, Ketonal, Ketoprofen, Prednison? Toate aceste medicamente cresc valorile tensiunii arteriale ca efect advers. De asemenea, anticonceptionalele pot avea ca efect cresteri ale valorilor tensiunii arteriale, folosirea unor suplimente alimentare a caror compozitie este insuficient cunoscuta poate explica uneori valorile greu de controlat.

O entitate speciala o reprezinta apneea in somn, cu alte cuvinte oprirea respiratiei in timpul somnului, intalnita la pacientii obezi, aceasta fiind o alta cauza a cresterii valorilor tensiunii arteriale.

Tot in cadrul valorilor crescute ale tensiunii arteriale trebuiesc eliminate cauze de hipertensiune secundara, stiut fiind ca exista o seama intreaga de boli ce determina cresteri ale tensiunii arteriale – Stenoza de artera renala, uni- sau bilaterala, Hiperaldosteronisul primar, tumori ale glandelor suprarenale, hipertiroidia, Coarctatia de aorta – adica ingustarea unei portiuni din aorta toracica la jonctiunea cu artera subclavie.

Dar, dincolo de aspectul sa zicem teoretic, vine aspectul practic, cum procedam?

Un palier foarte important este componenta “fara pastile” din tratament, as pune aici increderea pacientului in doctor, explicarea pe larg a riscurilor netratarii hipertensiunii arteriale, renuntarea la fumat, scaderea in greutate prin reducerea painii, dulciurilor, grasimilor, cresterea activitatii fizice, monitorizarea proprie sau prin Holter si dialogul cu medicul.

Importante sunt si efectele adverse ale medicatiei, acestea de multe ori ducand la abandonarea tratamentului si cresterea riscului de accident vascular, infarct, tulburari de ritm.

Obligatoriu din schema de tratament va trebui sa fie prescris un diuretic, celelalte medicamente vor trebui folosite la dozele maxim admise si, foarte important, pentru cresterea compliantei la tratament, utilizarea combinatiilor fixe de doua, trei medicamente, pot duce la controlul optim al valorilor tensionale, la cresterea sperantei de viata si evitarea spitalizarilor.

In partea a doua a materialului voi trece in revista analizele de sange si investigatiile ce trebuiesc efectuate la pacientul cu hipertesiune greu controlata.

A murit Fraticu’!Drum bun printre îngeri, Adi Negoiță! 


L-am cunoscut în cei doi ani petrecuți în Fundeni. Daca la o masa de la Gorjeanca, acolo unde ne întâlneam la pranz, sau pe vreo sectie auzeai pe cineva râzând, sau cel mai des vorbind clar și apăsat despre arterele coronare ale oamenilor, despre ce greu a fost în garda de infarct, ce cazuri deosebite au fost noaptea, ei bine, acolo era Fraticu’ -Adi Negoiță. Dacă vroiai sa programezi mai repede o coronarografie, pana sa ajungi la seniori, îl  sunam pe Adi Negoiță. Conduceam amândoi marca Honda, el un Civic negru cu număr de Buzău, eu un Accord și deseori vorbeam despre cum merg masinile. Venea și el lunea dimineața la prima ora, ca toți „navetiști”  veniți sa învețe medicina în București. Fugea de însurătoare, apoi își găsise destinul și se lauda cu cele doua fete. Se implicase în Cardiologie interventionala trup și suflet, era unul din putinii acceptați zi și noapte la Cateterism, avea mana bună, fusese format în tradiția Fundenilor. A început curajos munca și în privat, la Buzău, avea un viitor nemaipomenit. Ultima data ne-am întâlnit  la o conferință medicala și am glumit cu el, invitandu-l serios la o colaborare cu spitalul unde lucrez.

Iar azi, fiind departe de tara, am citit înmărmurit ca Adi  a murit! Puține mai pot spune, un tânăr doctor a părăsit aceasta lume în mod nedrept și prematur, lăsând în urma regrete și amintiri!

Rămas bun, Adi Negoiță, suflet mare în care încapea tot Pământul și tot mai rămânea loc, Dumnezeu sa îți lumineze calea și sa te așeze în lumea drepților, iar noi, cei rămași, vom povesti mereu de băiatul vesel din Buzău venit în București sa învețe meserie și ajuns OM MARE !