A murit Fraticu’!Drum bun printre îngeri, Adi Negoiță! 


L-am cunoscut în cei doi ani petrecuți în Fundeni. Daca la o masa de la Gorjeanca, acolo unde ne întâlneam la pranz, sau pe vreo sectie auzeai pe cineva râzând, sau cel mai des vorbind clar și apăsat despre arterele coronare ale oamenilor, despre ce greu a fost în garda de infarct, ce cazuri deosebite au fost noaptea, ei bine, acolo era Fraticu’ -Adi Negoiță. Dacă vroiai sa programezi mai repede o coronarografie, pana sa ajungi la seniori, îl  sunam pe Adi Negoiță. Conduceam amândoi marca Honda, el un Civic negru cu număr de Buzău, eu un Accord și deseori vorbeam despre cum merg masinile. Venea și el lunea dimineața la prima ora, ca toți „navetiști”  veniți sa învețe medicina în București. Fugea de însurătoare, apoi își găsise destinul și se lauda cu cele doua fete. Se implicase în Cardiologie interventionala trup și suflet, era unul din putinii acceptați zi și noapte la Cateterism, avea mana bună, fusese format în tradiția Fundenilor. A început curajos munca și în privat, la Buzău, avea un viitor nemaipomenit. Ultima data ne-am întâlnit  la o conferință medicala și am glumit cu el, invitandu-l serios la o colaborare cu spitalul unde lucrez.

Iar azi, fiind departe de tara, am citit înmărmurit ca Adi  a murit! Puține mai pot spune, un tânăr doctor a părăsit aceasta lume în mod nedrept și prematur, lăsând în urma regrete și amintiri!

Rămas bun, Adi Negoiță, suflet mare în care încapea tot Pământul și tot mai rămânea loc, Dumnezeu sa îți lumineze calea și sa te așeze în lumea drepților, iar noi, cei rămași, vom povesti mereu de băiatul vesel din Buzău venit în București sa învețe meserie și ajuns OM MARE !

Anunțuri

Am fost pe la d-voastră, domnii Grindeanu, Dragnea, doamna Firea…

Acum ca tot va sfâșiați intre d-v, îmi permit, prin prisma a aproape douăzeci de ani de munca sa va spun:

1. Am venit în București sa îl vad pe d-l Victor Rebengiuc, știți, actorul acela fabulos, exponent al intelectualității, aceștia de încearca sa mai învete tinerii despre adevăratele valori ale umanității : sa fii cinstit, sa nu furi, sa îți urmărești promisiunile, sa îți respecți cuvantul….Sa revin, am venit pe la d-v, m-am plimbat un pic prin centru, atâta mizerie nu am văzut demult prin București. Am și acum mirosul de urina în creier, despre sticlele de băuturi alcoolice, peturi, hârtii, trotuare murdare nu mai spun. Dar sa crească pomii în clădirile părăsite…. asta e incredibil!

2. Ma gândesc în istoria pe care o iubesc atât de mult dacă o mai fi vreun partid de guvernământ care sa își trântească propriul guvern. Sau poate o fi vreo cacealma, cine știe, atâtea spitale ce urmau sa se construiască, noi, medicii, cu impozit zero, spital mai mare decât AKH, medicamente pe toate străzile, CT-uri, RMN-uri…și negăsind sursele de finanțare…

3. În tot acest timp, pacienții nu au angiografe, mor cu zile, nu exista centre de radioterapie, copiii găsesc foarte greu specialiști în cardiologie, nefrologie, neurologie, gastroenterologie specifice vârstei lor, clădirile spitalelor stau sa cada, mai e un pic și se închid din lipsa de personal.

4.Vorbesc mereu cu oameni obișnuiți și toți spun ca nu mai exista personal calificat, au plecat cu toții în lumea larga, cine o fi desființat școlile profesionale??

5. Vad zilnic oameni cu pensii de cinci sute de ron, bolnavi și unii părăsiți de copii, ma întreb cum trăiesc acei oameni, ce primesc ei din impozitele și taxele noastre? Dar, dincolo de acestea, noi, oamenii obișnuiți ne-am saturat de mizeria din orașe, de autobuzele îmbătrânite, de parcurile ciopartite, de nesiguranta de pe străzi, de nebunii ce conduc pe sosele. Întrebam și noi: de ce e nevoie de licitații sa faci curat în parcuri, sa vopsești bănci, sa semeni flori și sa plantezi copaci, nu se pot face cu personal propriu angajat?

As scrie pagini întregi, dar ma opresc aici și întreb: NOI CAND O SA TRAIM CU  ADEVARAT? Opriti planeta, am obosit!

Relatia dintre un copil si un parinte . Cum ar trebui sa fie? De Cristian Ioan Stoian

Cum ar trebui sa fie o relatie dintre un copil si un parinte? O relatie linistita fara violenta fizica ,dar , mai ales verbala . O relatie in care parintele sa dea ceva copilului ,iar copilul sa se bucure si la un moment dat sa returneze cadoul. Cred ca este minunat ca parinte sa vezi cum copilul tau se bucura pentru un cadou. Cadourile nu sunt neaparat materiale . Un cadou poate sa fie si o plimbare impreuna prin oras. Auzim cu totii la televizor si pe telefon sau pe unde mai citim , tot felul de stiri cat mai ciudate cum ca niste parinti isi bruscheaza si abuzeaza copii . Nu sunt foarte multe cazuri , dar cele care exista sunt in general din mediul rural , de la sate , de unde oamenii nu au acces la informati.Multi dintre ei nici nu au terminat un liceu , ba o facultate si alte lucruri.  Probabil sunt inconstienti de actiunile pe care le fac in acel moment. Sunt oameni de la sate care nu stiu nici sa vorbeasca . Am tot vazut  astfel de oameni pe un canal de Youtube de care sunt sigur ca ati auzit. Intervieveaza oamenii din mediul rural despre tot felul de lucruri pe care majoritatea dintre noi le putem numi BANALE. Ca de exemplu literele alfabetului , care e prima litera , ultima litera , conjugarea verbului „a fi ” si alte asemenea. Daca e regizat , asta , e , am picat in plasa , dar daca e adevarat e GRAV. Cam atat pentru ziua de astazi .

DE CRISTIAN IOAN STOIAN

Pe mine ma gasiti pe:

Facebook.com/stoiancristian07

Instagram.com/cristianioanstoian

Snapchat :cris2214

Lumea prin ochii unui copil de zece ani! de Cristian Ioan Stoian

Bun venit ! Probabil vedeți doar la știri ce se mai întamplă prin scolile din tara. Presa arata partea rea a scolilor : Nu poate nimeni sa spuna ca nu exista lucruri rele , bineinteles. Dar scoala are si parti frumoase. O scoala buna poate sa existe doar daca sunt profesori buni si dedicati materiei , care sa faca copiii interesati de ea . Am intalnit unii profesori care faceau opusul. Lipseau de la ore , se uitau pe telefon in timpul orei , si multe altele. Am dat si peste profesori minunati , care aduceau materiale , erau interesati de ora si de lectie. Dupa parerea mea, profesorii isi pierd interesul pentru o anumita clasa in momentul in care copiii din colectiv nu ii respecta, nu sunt atenti , nu isi fac temele.

Nu am cum sa uit de doamna mea invatatoare , cu care petrec ultimele saptamani din ciclul primar. E o doamna minunata , exceleaza la caracterul pe care il are , la cat de calma e si la cat de bine reuseste sa isi gestioneze emotiile in situatii in care alte persoane ar avea alt comportament.

Intr-o scoala,mai e nevoie si de dotari. Dar trebuie sa se stie ce punem pe ordinea de zi . Nu putem sa investim in scari noi cand tavanul se darama , nu ar fi corect .Trebuie sa stim ce suporta amanare . Da , e o diferenta mare , stiu .Sunt multe lucruri frumoase la scoala. Aud si eu in fiecare zi copii care spun ca nu le place scoala , ca e un cosmar , nu e frumos . Ii intreb uneori de ce spun asta , ce nu le place . Nu au un motiv , pur si simplu nu le place ceva. De acum exista niste ore in orarul nostru de-a dreptul plictisitoare . Nu dau exemple deoarece la fiecare copil lista e diferita . Am ajuns la concluzia ca o materie e plictisitoare daca nu o intelegi, daca profesorul nu vine la ore , sau daca nu iti place . Cred sincer ca un director ar trebui sa ceara si  parerea elevilor ,  deorece ei invata acolo. Sa ii intrebe despre ce ar putea sa imbunatateasca in limita unui buget.

Te motiveaza si colegii. Luam urmatorul scenariu: Ai luat un punctaj de 80 de puncte la concurs, colegul tau a luat 95 de puncte . El , vazand asta, se bucura pentru reusita lui, dar ar fi bine sa te ajute si pe tine in intelegerea problemelor la care nu ai gasit solutia potrivita . Un coleg adevarat te-ar ajuta sa INTELEGI , nu ti-ar SPUNE raspunsul corect , iar tu ai copia de la el.

O etapă din viața mea se încheie , de la toamna începe alta !

Autorul : Stoian Cristian

Rețele mele de socializare 😀

facebook.com/stoiancristian07

instagram.com/cristianioanstoian

Amintirile sunt clopote de cristal ce bat la porțile uitării

 

În vremea copilăriei mele sursele de informații erau foarte puține, partidul și conducătorul mult iubit ocupau întreaga presă.Tatăl meu iubeste  foarte mult istoria, așa încât de mic am trăit cu revista Magazin Istoric. Am avut apoi în școala generală un profesor dedicat, la liceu o profesoară ce ne vorbea despre pagini adevărate, necenzurate, din istoria poporului nostru greu încercat. La dumneaei am auzit despre regele Carol al II-lea. Anii au trecut și iată-mă împreună cu familia la Estoril, acolo unde și-a trăit ultimii ani din viață și unde a și murit în urma unui infarct miocardic acut, după unele surse ar fi suferit și de cancer gastric.

Am găsit relativ ușor casa în care a locuit, am fost chiar emoționat atunci când am descoperit-o. Aici a locuit împreună cu Elena Lupescu, singura femeie care l-a acceptat și l-a urmat în tot. Toată viața lui, Carol al II-lea a căutat dragostea…în fapt toate reacțiile lui sunt consecința frustrărilor din copilărie, a alergat toată viata lui după iubire. Copilaria viitorului rege a fost influențata foarte mult de dorința bunicului sau, Carol I, de a- l educa în spirit nemțesc, chiar indepartandu-l de mama sa, regina Maria, frustrandu-l de dragostea de mama. Al doilea aspect al psihologiei viitorului rege a fost legat de personalitatea foarte puternica a mamei, regina Maria, nepoata reginei Angliei dorind sa creeze alianțe puternice în întreaga Europa, fiind profund atașată de tara căreia i-a devenit regina. Regina mama a fost un adevărat lider politic, beneficiind și de personalitatea mai slaba a regelui Ferdinand, nemaivorbind de faptul ca acesta a suferit la un moment dat de tifos, starea lui de sănătate fiind influențata de acest episod de boala.

În evoluția unui copil spre adolescenta, nemaivorbind și de un „os domnesc” asa cum era tânărul Carol, îndepărtarea de mama, intrigile țesute în jurul aventurilor amoroase ale reginei, inclusiv posibilitatea ca unii din frați sa fie rodul unor relații extraconjugale, au sădit în psihicul sau dificultatea de a avea relații de prietenie, neîncrederea în oameni, ulterior existenta camarilei, și, pe deasupra, instabilitate emoțională manifestata în relațiile cu soția, cu regina mama, necesitatea existentei plenare în viata sa a Elenei Lupescu, femeia care i-a influentat numeroase hotărâri atât personale, dar, mult mai importante, ale tarii.

Exilul determinat de pierderea practic fără lupta a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei, modul cum a părăsit tara, dar și prăbușirea relațiilor cu propriul fiu, regele Mihai- istoria practic repetandu-se în aceeași maniera cu propria sa viata, imposibilitatea de a reveni în tara, fuga continua pana a se stabili la Estoril, stresul, fumatul, i-au grăbit sfârșitul la o vârstă tânără. 

Am simțit nevoia sa vad aceasta casa într-un oraș aflat la mii de kilometri distanta fata de tara, sa va reamintesc destinul unui rege care și-a iubit tara, care a făcut greșeli, asa cum facem cu toții, sa va aduc aminte în câteva cuvinte crâmpeie  ce i-au marcat profund existenta și, de aici, sa încercăm cu toții sa fim exemple pozitive pentru copiii noștri, sa le insuflam de mici dragostea pentru familie, respectul pentru cel cu care exista un legământ în fata lui Dumnezeu, dar totodată sa evitam sa ii hiperprotejam, numai asa reușind sa creștem viitori adulți responsabili, sa ii îndreptăm spre istorie, pentru ca aceasta este „cea dintâi carte a unei nații”. 
Pagina de facebook: http://bit.ly/2pmzxPi

email:florians73@yahoo.com

Programul il puteti gasi pe:http://bit.ly/2oAXfuf

OPRIȚI PLANETA, VREAU SĂ COBOR!

marea

 

Un spital de psihiatrie, un ospiciu, e un loc în care sunt îngrijiți pacienți cu suferințe psihice, manifestate prin tristețe, însingurare, neglijența propriei persoane, atacuri de panică, anxietate, până la automutilări,tentative suicidare, agresivitate, halucinații-adică perceperea ireală a unor lucruri, schizofrenii și grandomanii-adică persoane care se cred un fel de zei- așa e realitatea unuia din cele mai frumoase orașe din România!

Simt nevoia după ce consult mulți oameni cu boli incurabile să cobor în portul Tomis, să privesc marea, să mă uit la copii, la pescăruși, să iau puțin din forța mării și să merg mai departe. Ieri, pe ploaie,o mașină a firmei de salubrizare peria strada  din dreptul cazinoului…Coborând spre port, am văzut soseaua practic ocupată de apă. Am trecut cu prudență  pe sensul opus de mers și am întrebat apoi administratorul restaurantului unde obișnuiesc sa contemplu frumusețea mării, dacă au anunțat autoritățile si mi-a răspuns că desigur, dar nu există nici o soluție, pentru ca șoseaua nu are …canalizare, nu s-a construit,că au cumpărat o pompă cu care vor evacua apa, că în iarnă au deszăpezit prin forțe proprii!

Am citit un articol recent în care se scrie negru pe alb ca aproape  douazeci si cinci de milioane de euro- 25.000.000- e bugetul anului 2017  pentru asistați social în oraș!Un centru de diagnostic al bolilor cardiace cu angiograf, ecografe, holtere, ce mai e necesar, nu costă mai mult de două, la fel un altul pentru boli digestive, renale, oncologice, pediatrice…Vedem cu toții că din ce în ce mai mulți oameni mor de tineri, nediagnosticați la timp și cu toate astea nu există nici un proiect în acest sens. La inaugurări și panglici tăiate e înghesuiala de pe lume, în campanii electorale la fel, promisiuni deșarte.

Mă întreb dacă o mai fi un oraș reședință de județ în care sa iți rupi mașina in diferențele de nivel create între capacele de canalizare și stradă, dacă cei ce conduc instituții implicate în această problemă văd acest lucru și simt ceva pentru acest oraș.     S-au întâmplat atâtea incidente cu celebrele microbuze în care oamenii pur și simplu abia respiră de înghesuiți ce sunt, șoferii numără in continuare bani fără să fie atenți la drum, curg tablele de pe unele dintre mașini, a luat foc una de curând…Supravegherea video a străzilor e un vis, copiii nu pot fi trimiși neînsoțiți la școală pentru că trecerile de pietoni sunt nesigure- de ce nu se montează mini semafoare nimeni nu înțelege!                 Schilodirea parcurilor, câinii maidanezi, lipsa locurilor de parcare, a trotuarelor, noroaiele din cartierele Constanței în care cetațeni plătitori de taxe au construit case,  indiferența oamenilor,toate acestea fac din acest oraș ,pe zi ce trece, unul și mai trist și lipsit de perspective! Iar ouăle din intersecții mi-au adus nostalgia Sibiului, Brașovului,Clujului, Iașiului…

Opriți planeta,vreau să cobor!

ȘI TOTUȘI…HRISTOS A ÎNVIAT!

 

hristos

De ce acest titlu?În Vinerea Mare un prieten de familie pe care l-am diagnosticat cu o boală incurabilă a părăsit această lume dupa trei luni de suferință cruntă vegheat de un băiat secătuit de lacrimi.Prietenul meu a trăit drama vieții lui.Era un om fericit, împlinit, muta munții din loc, până în urmă cu cincisprezece ani când , într-o dimineață teribilă a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un copac, soția decedând pe loc. Acum si-a găsit locul in cer lânga ea.

Viața și moartea…esența omului!Pe un pat de spital din București am un pacient de 47 de ani  cu o poveste impresionantă.Plecat la un spital din străinătate să iși caute …o boală a coloanei cervicale,a dus pe picioare un infarct cât …Casa Poporului,a ajuns la spitalul nostru pentru o puncție medulară-la indicația străinătății, si…de aici Golgota lui-evaluare completă,trimis de urgență la un spital privat partener din București,tentativă de stentare,tratament medical si în Săptamâna Mare operat, inimă tăiată, peticită, a mai trecut un prag. E un om puternic, va trece și peste asta.

Am îngrijit tot în Săptămâna Mare un om fabulos, o personalitate marcantă a lumii medicale din Constanța, un om cu o putere de muncă fantastică, un deschizător de drumuri în domeniul pe care l-a stăpânit la propriu și la figurat. Până și marile personalități in fața bolii devin oameni obișnuiți, și Zeii lăcrimează! Sunt profund legat de Domnia Sa, cu șapte luni în urmă diagnosticându-i o altă patologie, dar am fost impresionat de modestia, simplitatea și acceptarea planului de investigații și tratament.

Am aflat astăzi povestea teribilă a unei femei care abia adusese pe lume un copil și ,după câteva zile, a murit suferind un infarct, soțul primind vestea în timp ce  doar ce părăsise țara.

In seara aceasta o femeie tânără, fire  foarte puternică,apropiată a familiei,a ajuns cu un elicopter în București și are o inimă nouă!

Învierea lui Hristos nu e numai un motiv de petrecere cu mâncare, băutură și distracție,cel mai mare eveniment al creștinătății ar trebui să ne facă mai toleranți, mai buni la suflet, darnici cu cei săraci si chinuiți de soartă,respectuoși cu părinții și cu cei de la care am învățat câte ceva.Și să ne iubim țara, să construim o societate mai bună pentru noi și copiii noștri!

HRISTOS A ÎNVIAT!PAȘTE FERICIT!